Era inca intuneric afara, putin frigut, dar noi stateam in gara, asteptand sa ajunga trenul in statie. Trebuia sa plecam la Azuga pentru primul hike din acest an cercetasesc. Trenul ajunge, ne urcam, facem prezenta lupisorilor, si plecam. Aveam aproximativ doua ore ca sa ne repetam materialele pentru atelierele pe care aveam sa le tinem pentru lupisori. Cam dupa 30 de minute de cand am plecat din gara, vine la noi un domn (noul nostru lider din cate intelesesem). Ne intreaba cum ne numim, el se prezinta, si incepe sa ne intrebe de atelierul de noduri, pe care eu si Mara aveam sa il pregatim. Ne-am dat seama ca lupisorii sunt prea mici pentru a invata nodul cabestan sau nodul bunicii, asa ca am schimbat putin planul. Pe drum, Marian, noul lider, ne-a povestit despre aventurile lui de cand avea si el 16-17 ani, ca noi. 

Urcam

Ajunsi in Azuga, lupisorii au plecat inspre telegondola, ca sa ajunga pe platou. Noi, exploratorii, am plecat usor-usor catre traseu. Nu prea stiam pe unde trebuia sa o luam, asa ca am traversat un pod, apoi pe jos pe langa calea ferata, si am ajuns  la manastirea romano-catolica, de unde incepea traseul nostru. Ne-am dat jos hanoracele, ne-am legat bine bocancii si am inceput urcarea.

Pe traseu coborau multi biciclisti, si parea foarte infiorator sa cobori cu viteza atat de mare, pe un drum plin cu pietre si gropi. Pe drumul nostru mai faceam pauze, mai povesteam cate-n luna si-n stele. La un moment dat, am ajuns intr-un luminis, unde mi-am scos binoclul si vedeam Crucea Caraiman in stanga si la o distanta considerabila era si Coscila, minunatul traseu valea-alba (merita incercat). Ne-am continuat drumul, povestind. Dupa aproximativ doua- trei ore de mers, ne-am intalnit cu temerarii, care aparent faceau acelasi traseu cu noi, doar ca plecasera din Bucuresti cu o ora inaintea noastra.

Acum, eram aproape toti. Temerarii in frunte, exploratorii in spate. Ajunsi sus, pe platou, am facut o pauza de masa, temerarii au plecat cu telegondola, au venit si lupisorii, si eram gata sa ne incepem atelierele.

Pe platou

Erau trei ateliere, cu trei patrule fiecare. Primul atelier a fost al meu si al Marei, unde i-am invatat nodul prieteniei, nodul opt si nodul opt dublu, Alessia, Maria D. si Gabi au avut cel de al doilea atelier, iar ultimul a fost al Mariei U., Cristi si Theo, de unde lupisorii au invatat cum sa citeasca o busola si o harta, dar mai important, cum sa se orienteze.

La finalul workshop-urilor, lupisorii au plecat inspre gara Azuga, iar noi am mai ramas cam o ora, o ora jumate, ca Theo sa isi prezinte atelierul lui, de radiocomunicatii. Personal, mi s-a parut ca a facut o treaba foarte buna, a explicat bine. Am invatat cum sa vorbim cu ajutorul alfabetului fonetic, prescurtari care te ajuta in acest domeniu si am invatat sa folosim mai bine statiile. 

Pe drumul de intoarcere

Am inceput si noi coborarea, iar o amintire pe care o sa o tin minte a fost atunci cand aproape toti am coborat micul-mare deal in viteza, inainte sa intram in padure. Am mers si tot am mers, pana cand, au inceput sa se auda glasuri de copii care radeau. Atunci am stiut ca i-am ajuns din urma pe lupisori. Cat timp Marian si Liviu pregateau targa ca sa le aratam lupisorilor cum o sa fie carati daca o sa se accidenteze pe munte, Alessia si Theo au jucat ,,Cocosul,,.

Cocosul este un joc in care trebuie sa iti pui esarfa la spate, in pantaloni, si incerci sa ii furi esarfa adversaului tau. Lupisorii tineau cu Theo, explo tineau cu Alessia. Lupta era foarte stransa. La un moment dat, doi turisti s-au oprit din drumul lor sa vada cine o sa castige. Alessia a castigat. Atunci, toata lumea a venit sa o felicite si sa o ia in brate.

Targa era gata, lupisorii aliniati. Aveau aproximativ un minut de stat pe targa. Ajunsi in gara, temerarii tocmai plecau. Noi aveam trenul preste 30 de minute, asa ca am mai facut niste joculete cu lupisorii. 

Ne-am urcat in tren, am facut prezenta, si am plecat inspre Bucuresti. O data ce am ajuns, eram toti obositi. Am facut o poza de sfarsit de hike, ne-am luat la revedere si am plecat spre casa, unde ne asteptau paturile caldute, fix ce de ce aveam nevoie dupa o zi atat de plina.

Credit Foto: Theo