1. Preistoria: Primul „Wall” de Facebook a fost de piatră

Picturile rupestre sunt cele mai vechi forme picturale cunoscute omului. Ele datează de acum aproximativ 30 000 – 35 000 de ani și sunt reprezentări executate pe roci sau pietre.

PENTRU TINERII ANILOR 2020, PICTURILE RUPESTRE SUNT, DE FAPT, PRIMUL INSTAGRAM DIN ISTORIE.

Imaginează-ți că acum 30.000 de ani nu existau telefoane, YouTube sau hârtie. Dacă vedeai un mamut uriaș și voiai să le spui și prietenilor tăi, singura variantă era să-l „postezi” pe peretele peșterii.

1. Din ce era făcut „Smartphone-ul” de piatră?

Oamenii peșterilor nu aveau vopsele de la magazin. Ei își făceau propriile „aplicații” de desenat:

• Cărbunele din foc era creionul negru.
• Pământul ruginit (ocrul) era fardul de obraz sau vopseaua roșie și galbenă.
• Pietre pisate amestecate cu apă sau diverse uleiuri se transformau in culori
• Pensula? Degetele, smocuri de păr de animal sau chiar suflatul vopselei printr-un os gol (ca un spray-ul de graffiti de azi!).

2. Ce „postau” ei pe perete?

Dacă te uiți pe „feed-ul” unei peșteri celebre (ca Lascaux în Franța sau Altamira în Spania), vei vedea:

• Selfie-uri cu mâna: Își puneau palma pe perete și suflau vopsea peste ea. Rămânea conturul mâinii – era modul lor de a spune: „Am fost aici!”.
• Tutoriale de vânătoare: Desenau bizoni, cerbi și cai ca să le arate celor mici cum să recunoască animalele și unde să le lovească.
• Story-uri magice: Ei credeau că dacă desenează un animal pe perete, vor avea noroc să-l prindă a doua zi. Era un fel de „manifestare” prin desen.

3. Fun Facts

• Fără lumină: Peșterile erau întunecate și pictorii foloseau lămpi mici cu grăsime de animal ca să vadă ce fac (opaiț). De aici si petele de pe pereți care însoțesc desenele.
• Efecte 3D: Oamenii peșterilor erau deștepți! Foloseau umflăturile de pe pereții stâncii ca să dea volum burticii unui bizon. Când mișcai torța, animalul părea că se mișcă. Primul desen animat!
• Cât durează o postare? Unele picturi au rezistat 40.000 de ani. Pozele tale de pe Instagram probabil nu vor rezista atât!

Înainte de WhatsApp, dacă voiai să știi ce mai face împăratul, trebuia să mergi în piața publică.

• Acta Diurna (Roma Antică): Iulius Cezar a fost primul care s-a gândit: „Hai să scriem știrile pe table de piatră sau metal și să le afișăm în forum”.
• Ce scria acolo? Rezultate de la luptele cu gladiatori (un fel de scoruri live), nunți de VIP-uri și decizii politice. Erau „postările” la care toată lumea dădea „like” (sau degetul sus la amfiteatru).
• Anunțurile publice în Evul Mediu erau esențiale pentru transmiterea informațiilor într-o societate majoritar analfabetă, bazându-se preponderent pe comunicarea orală și vizuală în spații aglomerate precum piețele, bisericile sau curțile regale. Deoarece puțini oameni știau să citească, mesajele oficiale, legile locale și veștile importante erau proclamate cu voce tare de Toboșarul orașului.

• Mesagerii: Pentru informații la nivel înalt (de la regi sau nobili), mesagerii regali călătoreau între așezări pentru a citi proclamații oficiale, adesea purtând însemne de autoritate.

2. Momentul „Game Changer”: Johannes Gutenberg și Printul

Până în 1450, dacă voiai o carte, cineva trebuia să o scrie de mână. Durează cam mult, nu?

Dacă un călugăr din Evul Mediu ar fi trebuit să „publice” o poveste celebră astăzi, cum ar fi

Harry Potter și Piatra Filozofală, procesul ar fi fost un adevărat maraton de răbdare. Durata estimată: Între 6 și 10 luni (muncă zilnică)

Iată de ce ar fi durat atât de mult să facă un singur „exemplar”:

1. Pregătirea „ecranului” (1 lună): Nu exista hârtie la discreție. Călugărul trebuia să pregătească pergamentul (piele de animal tratată). Pentru o carte similar primului volum din seria Harry Potter, ar fi fost nevoie de pielea a zeci de oi sau viței.

2. Scrisul de mână (4-6 luni): Călugării scriau cu pană de gâscă, înmuiată în cerneală făcută din plante sau minerale. Nu existau „Delete” sau „Backspace”. O singură greșeală spre finalul paginii însemna că trebuie să o ia de la capăt sau să razuiască cu grijă pielea cu un cuțit. Scriau cam 2-3 pagini pe zi într-un stil caligrafic perfect

3. Ilustrațiile (2-3 luni): Cărțile la modă nu aveau doar text. Prima pagină, unde scrie „Harry Potter”, ar fi avut o literă „H” uriașă, pictată cu aur veritabil și decorată cu dragoni sau bufnițe.

• Gutenberg a inventat Tiparul, un fel de imprimantă uriașă și manuală.
• Dintr-odată, ideile au început să circule ca meme-urile pe TikTok: repede și peste tot. Nu mai era nevoie să fii bogat ca să știi ce se întâmplă în lume.

„Harry Potter și Piatra Filozofală” (Versiunea Medievală)

Dacă un tânăr de azi ar găsi acea carte în bibliotecă, ar arăta cam așa:

• Titlul: Nu ar fi pe copertă, ci undeva în interior, scris în latină: „ Harrius Potter et Lapis Philosophi„.
• Design: În loc de ochelarii lui Harry, pe marginea paginii ar fi desenați cavaleri luptându-se cu melci uriași (călugării aveau un simț al umorului foarte ciudat în desene).
• Prețul: Acea singură carte ar fi costat cât o fermă întreagă cu tot cu animale. Nu oricine își permitea să fie „fan”.

Fun Fact:

Dacă ai fi vrut să dai un „Share” acestei povești unui prieten din alt oraș, singura soluție era ca prietenul tău să trimită un alt călugăr care să stea încă 6 luni să copieze manual exemplarul tău. Practic, un „copy-paste” dura jumătate de an!

Heading to the past

Scopul media al celui mai mare influencer din anul 1200 și al unui YouTuber din 2024 este să facă view-uri (audiență) și să devină virali. Deși par din lumi diferite, scopul lor era același.

🏰 Trubadurul (Evul Mediu)                                                  vs.               🤳 YouTuberul (Azi)

Caracteristică	Trubadurul (Influencer pe cal)	YouTuberul (Influencer pe net)
Echipament	O lăută (un fel de chitară veche) și o pelerină colorată.	Cameră 4K, microfon cu braț și lumini de studio.
Platforma	Piața satului sau sala de mese a unui castel.	YouTube, TikTok, Instagram.
Algoritmul	Dacă regele nu cădea adormit, însemna că „ești pe trend”.	Dacă primești mii de like-uri în prima oră, ești în „Explore”.
Monetizarea	O pungă cu galbeni, o masă caldă sau… permisiunea de a nu fi aruncat în temniță.	AdSense, parteneriate cu branduri și donații pe live.
Haterii	Oameni care aruncau cu roșii stricate sau ouă dacă piesa era proastă.	Secțiunea de comentarii plină de „L”, „Ratio” sau „Cringe”.
Clickbait-ul	„Nu o să credeți ce a făcut Cavalerul fără Cap la turnirul de ieri!” (strigat în gura mare).	„AM STAT 24H ÎN CASTELUL PĂRĂSIT! (NU O SĂ CREZI CE AM GĂSIT)”

Cum deveneau „Virali”?

Trubadurul:
Dacă scria o piesă bună despre o prințesă, un alt trubadur o auzea, o învăța și o cânta în alt oraș. Era un „Share” manual. O piesă „virală” ajungea din Franța în Anglia în vreo 3 luni, călătorind cu viteza calului.

YouTuberul:
Apasă pe „Publish” și în 10 secunde cineva din Japonia îi vede clipul. Viralitatea se măsoară în milioane de oameni care văd același lucru în același timp.

Fun Fact:

În Evul Mediu, trubadurii erau singura sursă de „Daily News”. Ei nu cântau doar despre dragoste, ci povesteau cine a mai câștigat războaie sau ce legi noi s-au dat. Practic, un vlog de-al lor era și buletin de știri, și concert, și Netflix.

Cine o avea mai greu?

• Trubadurul: Trebuia să memoreze mii de versuri (nu exista prompter) și dacă supăra pe cineva important, risca să fie dat la lei.
• YouTuberul: Trebuie să editeze 20 de ore la un clip de 10 minute și se stresează dacă scade numărul de abonați.

Iată cum ar fi arătat un canal de YouTube în anul 1250. Imaginează-ți că Sir Alistair „Lama de Oțel” tocmai s-a întors acasă și vrea să facă niște vizualizări pe „Tube-ul Medieval”.

Nume Canal: AlistairCelFrumos_1250

Număr de urmăritori: 17 de boieri, 5 cavaleri și un scutier (propriul scutier care îi dă „like” la toate postările – și în trecut se cumpărau like-uri).

Titluri de clipuri (Clickbait Medieval):

1. „AM STAT 24H ÎN ARMURĂ SUB SOARELE ARZATOR! (OARE AM LEȘINAT??)”
   • Descriere: Nu o să credeți cât de tare se încinge fierul la 30 de grade. Bonus: Cum să cureți rapid o armură folosind doar ulei natural.
2. „UNBOXING: SABIE NOUĂ DIN OȚEL DE DAMASC! (OARE TAIE PIATRA? SCRIE-TI PE TĂBLIȚELE DE LUT COMENTARIILE VOASTRE)”
   • Descriere: Am dat pe ea 3 vaci și un porc gras. Merită investiția sau e „scam”? O testăm pe un pepene!
3. „STORYTIME: CUM M-A SALVAT CALUL MEU DE UN BALAUR (NU E CLICKBAIT)”
   • Descriere: Bine, era probabil o șopârlă mai mare, dar tot a fost înfricoșător!
4. „ROOM TOUR: CORTUL MEU DE CAMPANIE (MINIMALISM MEDIEVAL)”
   • Descriere: Unde îmi țin scutul, unde dorm și cum îmi spăl singura cămașă într-un râu înghețat. #TentLife #HorseLife.
5. „GIVEAWAY: CÂȘTIGĂ O MĂNUȘĂ DE ZALE FOLOSITĂ!”
   • Reguli: Trebuie să dai „follow” la castel, să etichetezi doi cavaleri în comentarii și să trimiți un porumbel cu mesajul „VREAU MĂNUȘA”. Anunțul câștigătorului se va face pe stâlpul porții orașului.

Secțiunea de comentarii (Old School):

• @Ioniță_Plugarul: „Primul la comentarii! Sir Alistair, fă un tutorial despre cum se ascute corect un topor de luptă, te rog!”
• @Regele_Oficial: „Cam scurt clipul. Data viitoare vreau mai multe lupte și mai puțin vorbit despre cai. Ai un ‘dislike’ de la turnul central.”
• @Hater_Medieval: „Fake! Se vede clar că sabia e de bronz vopsit. Cringe!”

Provocare pentru tine:

Dacă un cavaler ar trebui să facă un TikTok de 15 secunde, ce crezi că ar alege?

1. Un dance-challenge în armură (care zdrăngăne)?
2. Un „Get Ready With Me” (unde durează 2 ore să își pună toate piesele de metal)?
3. Un review la mâncarea de la cantina castelului?

3. Secolul 18: Cafenelele – primele sedii Google

În Anglia și Franța, ziarele se citeau în cafenele. Oamenii stăteau acolo toată ziua, beau cafea și se certau pe politică.

• Fun Fact: Multe ziare au apărut pentru că unii voiau doar să își bată joc de alții sau să răspândească bârfe despre regi. Erau primele secțiuni de „comentarii” din istorie.

În secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, ziaristica în Țările Române a fost ca un „start-up” plin de aventură. Nu era doar despre știri, ci despre dorința de a arăta că și românii au voce în Europa.

Iată povestea pe scurt, transformată într-un material ușor de parcurs:

Secolul 18: „Preistoria” (Știri pe sub mână)

În anii 1700, nu existau ziare tipărite în română la București sau Iași.

• Curierii de taină: Știrile circulau prin scrisori trimise de negustori sau prin „gazetele” străine (franțuzești sau austriece) care ajungeau la curțile domnești.
• În 1789, la Iași, apare pentru scurt timp Courier de Moldavie, dar era scris în franceză. Era un ziar pentru boieri și diplomați, nu pentru toată lumea.

Secolul 19: Explozia! (Primii „Influenceri” ai Unirii)

După 1820, lucrurile devin serioase. Apar „părinții” jurnalismului românesc, care erau un fel de super-eroi ai literelor:

1. Anul Magic 1829: Apar primele ziare adevărate în limba română!
   • Curierul Românesc (București) – editat de Ion Heliade Rădulescu.
   • Albina Românească (Iași) – editat de Gheorghe Asachi.
   • De ce „Albina”? Pentru că aduna „polenul” cunoașterii din toate părțile pentru a face „miere” (educație) pentru popor.
2. Ziarul ca armă (Revoluția de la 1848):
   • Jurnaliștii nu mai scriau doar despre meteo sau baluri. Ei cereau libertate și unire.
   • Gazeta de Transilvania (George Barițiu) era „vocea” românilor de peste munți, citită pe ascuns pentru a nu fi prinsă de cenzură.
3. Primul „Daily” (Ziar cotidian):
   • Spre sfârșitul secolului (1884), apare Universul (Luigi Cazzavillan). Acesta a fost primul ziar „de masă”, ieftin, pe care și-l permitea și vânzătorul de covrigi, nu doar boierul.

Fun Facts:

• Cenzura era „Haterul” suprem: Domnitorii sau imperiile vecine nu voiau ca oamenii să afle prea multe. Multe ziare apăreau sub nume false sau erau tipărite în alte țări și aduse cu sacii cu fân peste graniță.
• Publicitatea ciudată: În ziarele de atunci puteai găsi anunțuri de genul: „Vând trăsură puțin rulată, cai de treabă și 20 de mii de cărămizi”. Erau secțiunile de „Marketplace” de pe Facebook, dar pe hârtie.
• Lupta cu literele: La început, ziarele se scriau cu alfabetul chirilic (cel rusesc), apoi cu unul mixt, până când am trecut definitiv la cel latin. Era un chin să le citești dacă nu erai antrenat!

De ce contează asta azi?

Fără acești jurnaliști curajoși, care au riscat închisoarea pentru a scrie în română, poate că astăzi nu am fi avut o țară unită. Ei au fost primii care au creat o comunitate între Moldova, Muntenia și Transilvania.

Reclame „Șocante” și Amuzante (Secolul XIX):

Reclama la „Apa de Jivote” (Strămoșul energizantului)

• Textul de atunci: „Această apă tămăduiește melancolia, gonește amețeala și face pe om să fie cu voie bună, chiar de ar fi supărat de moarte.”
• Traducere pentru azi: Era un fel de poțiune magică (probabil plină de plante și alcool) care promitea să te facă fericit instant. Un fel de „Red Bull” medieval, dar fără aripi.

2. Marketplace pentru… Lipitori!

• Anunțul: „Se înștiințează onorabilul public că la spițeria (farmacia) de lângă Curtea Veche au sosit lipitori proaspete, grase și flămânde, gata de treabă.”
• De ce era amuzant? Pe atunci, doctorii credeau că dacă ești bolnav, trebuie să-ți „scoată sângele rău”. Lipitorile erau „dispozitivele medicale” la modă. Să spui că sunt „flămânde” era un punct forte de vânzare!

3. Dacă voiai să fii „cool” în 1850, trebuia să apari la rubrica „Plecați și Sosiți în Capitală”. Ziarul scria exact cine a venit cu trăsura de la Viena sau Paris. Era ca și cum ai da „Check-in” la aeroport azi, doar că o făcea jurnalistul pentru tine!

4. Epoca „Yellow Journalism”: Clickbait de modă veche

Prin 1890, doi mari șefi de ziare (Pulitzer și Hearst) se băteau pe cititori în New York.

Premiul Pulitzer, considerat cea mai înaltă distincție din Statele Unite ale Americii în domeniul jurnalismului tipărit, al realizărilor literare și al compoziției muzicale, a fost înființat în 1917 din fondurile create de jurnalistul și editorul de ziare Joseph Pulitzer (1847 – 1911), una dintre cele mai influente figuri în jurnalism din istorie, omul care a revoluționat acest domeniu datorită inovațiilor prezente în stilul său, dar și a simțului ascuțit în afaceri, calități care l-au ajutat să transforme St. Louis Post-Dispatch și New York World în ziare profitabile, în paginile cărora insera într-un mod deștept editoriale provocatoare, știri, reportaje polițiste și articole de interes public.

Joseph Pulitzer, proeminenta figură a jurnalismului american, s-a stins din viață la 29 octombrie 1911, la vârsta de 64 de ani, din cauza unei insuficiențe cardiace, lăsând în testamentul său o moștenire de două milioane de dolari pentru a înființa Școala de Jurnalism a Universității Columbia, ce s-a deschis la 30 septembrie 1912.

Mai mult, testamentul lui Joseph Pulitzer a dus și la crearea Premiilor Pulitzer, cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism.

Deși Premiul Pulitzer este o distincție americană, mai mulți jurnaliști și fotografi de origine română au reușit să îl câștige, de cele mai multe ori ca parte a unor echipe de elită de la publicații mari.

Fotojurnalism

• Vadim Ghirdă (2023): A câștigat premiul la categoria Breaking News Photography. Face parte din echipa Associated Press și a fost premiat pentru fotografiile sale incredibile care au documentat ororile războiului din Ucraina.

• Viorel Florescu: Este considerat cel mai premiat fotojurnalist român, având în palmares două premii Pulitzer colective alături de echipa sa de la Daily News. 

Jurnalism și Grafică

• Monica Ulmanu (2020): A câștigat premiul pentru Jurnalism Explicativ (Explanatory Reporting) ca parte a echipei The Washington Post. Proiectul lor a demonstrat prin date și grafice efectele dramatice ale încălzirii globale în zone critice ale planetei.
• Echipa RISE Project (2017): Jurnaliști români au făcut parte din echipa internațională (ICIJ) care a câștigat premiul la categoria Jurnalism Analitic (Explanatory Reporting) pentru investigația masivă Panama Papers, care în urma dezvăluirii unor documente confidențiale a dus la arestări și a dezvăluit secretele financiare ale celor mai bogați oameni ai lumii.

Cum câștigau cotă de piață ziarele de la inceputul secolului 20?

• Strategia lor? Titluri uriașe, șocante și uneori inventate.
• Dacă vedeai un titlu de genul: „AM FOST RĂPIT DE MARȚIENI ȘI AM MÂNCAT ÎMPREUNA O FELIE DE PIZZA!”, sigur cumpărai ziarul. Acesta a fost strămoșul clickbait-ului de azi.
• Sau mai recentul în România anilor 90, ”Eveniment senzațional la Pașcani – O găină a născut doi pui vii” ziarul Evenimentul Zilei.

Fun Facts care par false, dar sunt adevărate:

1. Porumbeii-Reporteri: Înainte de internet, agenția de știri Reuters folosea porumbei voiajori pentru a trimite prețurile acțiunilor la bursă. Era cel mai rapid „broadband” de atunci!

2. Ziarul de 5 secunde: În secolul 19, existau „băieții cu ziarele” care strigau „Extra! Extra!” pe stradă. Ei erau notificările de tip „Push” pe care le primești azi pe telefon.

3. Fără „S”: În America colonială, litera „s” din interiorul cuvintelor arăta ca un „f”. Deci o știre despre „Success” arăta destul de ciudat (fuccefs). Noroc că s-au răzgândit!

Ziaristica Azi: Ești și TU jurnalist!

Astăzi, cu un telefon și un cont de social media, poți transmite live de la fața locului. Dar mare atenție:

• Fake News: În trecut era greu să tipărești o minciună (costa mult). Azi, o minciună face înconjurul lumii până când adevărul își trage șosetele pe picioare. O postare defăimătoare sau din răzbunare poate distruge vieți (Incidentul „Pizzagate”, Sunil Tripathi, Richard Jewell)
• Verifică sursa: Dacă vezi ceva șocant, întreabă-te: „E pe bune sau e doar varianta modernă a tablelor de piatră cu bârfe?”

• Pentru a nu fi dezinformat, cel mai bun instrument este „scepticismul sănătos”. Iată o metodă rapidă, în 3 pași, pentru a verifica dacă o postare sau o știre este „fake news”:
  
  1. Verifică Sursa și Autorul (Cine o spune?)
  De multe ori, știrile false vin de pe site-uri care imită designul unor publicații serioase sau de pe conturi de social media create recent.
  Analizează URL-ul: Un site care se termină în .com.co sau are un nume bizar (ex: news-breaking-24.net) este un semnal de alarmă.
  Caută autorul: Dacă articolul nu are autor sau dacă autorul este un nume generic care nu apare în alte publicații credibile, fii foarte precaut.
  Secțiunea „Despre noi”: Site-urile de satiră sau cele de propagandă au adesea descrieri vagi sau chiar recunosc acolo că postările lor sunt „fanteziste”.
• 
  2. Tehnica „Căutării Inverse” (Ce spun ceilalți?)
  O știre bombă (ex: „Un politician celebru a fost arestat acum 5 minute”) nu va apărea niciodată doar pe un singur site obscur.
  Folosește Google News: Copiază titlul și caută-l. Dacă nicio agenție de presă majoră (Reuters, AP, Digi24, BBC etc.) nu relatează evenimentul, probabil este fals.
  Căutare de imagini pe Google: Dacă vezi o poză șocantă, dă click dreapta pe ea și alege „Search image with Google”. Vei descoperi adesea că poza este veche de 10 ani, dintr-o altă țară, și a fost scoasă din context.
• 
  3. Analizează Emoția și Tonul (Cum te face să te simți?)
  Știrile false sunt concepute să declanșeze reacții viscerale: furie, frică sau o satisfacție extremă.
  Titluri de tip Clickbait: Dacă titlul folosește excesiv majuscule, semne de exclamare sau cuvinte precum „ȘOCANT”, „NU O SĂ ÎȚI VINĂ SĂ CREZI” sau „DISTRIBUIE PÂNĂ NU SE ȘTERGE”, ai de-a face cu un mecanism de manipulare.
  Lipsa dovezilor: O știre reală citează experți, documente oficiale sau martori identificabili. O știre falsă folosește formulări vagi: „se spune că”, „surse apropiate au declarat”, „medicii avertizează” (fără a numi care medici).
  
  Sfat rapid: Înainte de a da „Share”, întreabă-te: „Dacă această informație se dovedește a fi falsă, mi-ar fi rușine că am distribuit-o?” Această pauză de 5 secunde te poate salva de la propagarea unei minciuni.